Simteam că întunericul camerei mă înghite:lumina era stinsă si perdelele erau trase.Nicio rază nu îndrăznea să perturbe linistea din cameră si din mintea mea .
Am aprins o lunînare galbenă pe care scrijelisen eu ceva cu cutitul.
Am respirat adînc, mi-am limpezit gîdurile, respirînd dupa un anumit procedeu si apoi am simtit căderea aceea în gol , care mi s-a părut că durează o vesnicie, , cînd am crezut ca mă voi izbi de ceva si viata trupului meu se va termina.
M-am trezit lîngă el, într-o cameră întunecoasă dar în care pătrundeau cîteva raze de lumină.
Stiam că el e langă mine, stiam Si mă simteam usurată .El ,demonul meu, care stia ce simt si ce gîndesc si a cărui atingere îmi dădea fiori. Mi-a spus:
-Mi-a fost dor de tine, dar stiam că te vei intoarce..
M-am uitat la el , era imbracat cu un palton lung negru si îsi pusese si gluga , care îi acoperea mare parte din fată. Dar eu stiam cum arată, îl cunosteam mai bine ca oricine , atît fizic cît si psihic. Pielea lui albă intensifica negrul ochilor lui , iar părul lui lung negru se întindea încet si pe umerii mei atunci cînd stateam lînga el. Avea o fată copilărească si totusi surîsul lui ironic cînd ridica coltul din stînga al buzelor rozalii părea atît de matur.
Lacrimi sîngerii au început să se prelingă pe obrazul meu palid si i-am spus:
-Urăsc faptul că depind de tine, la început îmi plăcea asta, dar acum mă descurc.
-Miros dulce dulce lacrimi amare, doar atît mi-a soptit la ureche, dupa care am simit cum îsi afunda fata în pletele mele si îmi sărută părul.
-Te iubesc, dar depind atît de mult de tine încît imima-mi ar înceta să bată dacă te-as părăsi, i-am spus eu.
El stia asta, demmonul meu o stia , el simtea pînă si cum îmi curge sîngele prin vene, el îmi devea sîngele plusînd prin pielea mea albă si subtire, dar de asemenea stiam că avea puterea de a omorî pe oricine mă rănea.
Chiar dacă ceilalti nu îl vedeau eu stiam ca umbra lui e acolo veghindu-mi fiecare miscare si pregatit sa sece viata dintr-un trup pentru mine
-Imi pare rau dar trebui sa plec, demonul meu alb.L-am sarutat pe frunte si am plecat ..
-Dulcele miros al lacrimilor tale amare va fi mereu cu mine, iar tu imi apartii sufletul meu firav, mi-a replicat el..
-Adio... am spus eu.
Am iesit din transa, si m-am trezit im camera mea cu galbena lumanare arzanda.
Am deschis larg fereastra si am privit in jos .Vedeam felinarele si strada pustie la o distanta considerabila, fiindca stau la etajul 7
Gol din nou, cadere in abis, doar ca de data asta reala si va fi ultima pentru mine.
-Adio demonul meu alb, am soptit in timp ce aerul rece al noptii imi taia fata.
-Adio sufletul meu firav mi-ar fi spus el, dar acum asta spune umbra lui imaginara care cade odata cu mine.
Ultimul lucru pe care l-am simtit a fost pamantul rece de care s-a izbit trupul meu racit de mult .
Am murit din prea mare dorinta de a-l face sa se caiasca, exact ca Anna Karenina , personajul care mi-a influentat intr-un fel sau altul viata si sfarsitul .
By Alexandra Doroftei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu