Am cazut in abis , asa cum obisnuiam sa fac, credeam ca am gasit o rezolvare , ca s-a terminat, dar vad ca era doar o pauza , a inceput din nou , cred ca intr-un final tot ce o sa-mi mai ramana o sa fie nimic , doar eu si singuratatea mea cu care m-am obisnuit de mult .


Pur si simplu , ma detasez incet , incet de lume, de societate, de toti prietenii mei , cad atat de des in abis in ultima vreme incat o sa sfarsesc singura intr-un colt de camera ...si nu mai este el ca sa ma trezesca de fiecare data la realitate , sunt doar eu ... si el nu e din cauza ca a trebui sa incep ceva nou ....incep sa urasc inceputurile ....urasc atat de mult in ultima vreme ca aproape am uitat sa iubesc .....dar imi mai aduc aminte din cand in cand acel sentiment de euforie ,atat de frumos si atat de plin de viata ....


Am cazut de atatea ori in abis ca deja nu mai stiu cum sa ajung cu picioarele pe pamant singura , si mi-e din ce in ce mai frica sa raman singura , gandurile mele parca o iau razna daca nu am o ocupatie , pur si simplu ...daca stau singura intr-o camera gandurile mele abordeaza trei subiecte diferite si toate duc la aceeasi concluzie , ca toate ar trebui sa se termine cat mai repede ...


Urasc aceste plecari in neant ale mele , si totusi imi place sa fiu singura ...aceea liniste care te invaluie , e un sentiment aparte care merita experimentat indiferent de riscuri ....

Cativa dintre prietenii mei poate stiu cum e sa cazi in abis , , si totusi eu stiu doar ce simt eu , cam greu inteleg si ce simt altii si asta fie din cauza ca sunt cam egoista fie pentru ca sunt cam insensibila, pe viitor poate ca o sa fie altfel ...


In sfarsit ...o sa cad in abis din nou , dar incepe sa-mi placa ...

Alt mediu, deci am alt comportament , pana si personalitatea mi s-a dezvoltat (sunt mai sadică,încerc sa fiu perfectionista ca înainte si parcă si puţin cu capul în nori ),pe deasupra parca nu prea mă simt în largul meu fiindcă e destul de greu dar mă descurc eu , întotdeauna am reuşit asa ca totul va fi ok din punctul asta de vedere ,si prietenii s-au schimbat , nu mai sunt aceiaşi colegi tîmpiţi pe care îi aveam înainte , sunt oameni cu care pot concura , ceea ce e bine fiindcă imi place sa am competitie , dar de asemenea îmi place si fiindcă aici pot sa fiu eu asa cum sunt indiferent cat de diferită sunt (si sunt foarte diferită) ....hm deci rămîne de văzut (evident ca sunt si nişte părţi negative dar nu are nici un rost sa le spun acum )...

8 noiembrie & ciocolata

Ziua de 8 noiembrie e importanta din doua motive
1)ziua mea de mastere si de nume( nu spun cati ani am implinit, daca vreti sa stiti imtrebati)
2)este ziua in care celebram ciocolata(mai ales Nikky care a avut una din cele mai frumose zile din viata ei cu atatea bomboane primite)

Ciocolata este "cel mai bun lucru inventat pana acum" (mie imi plac bomboanele cu lichior si in ora mirosea toata clasa a ciocolata cu lichior de la bomboanele mele :)) ), dar a mai trecut un an ...si incepe sa devina apasator fiindca ma simt ceva mai batrana chiar daca am implinit doar .... ani

Miros dulce de lacrimi amare

Simteam că întunericul camerei mă înghite:lumina era stinsă si perdelele erau trase.Nicio rază nu îndrăznea să perturbe linistea din cameră si din mintea mea .
Am aprins o lunînare galbenă pe care scrijelisen eu ceva cu cutitul.
Am respirat adînc, mi-am limpezit gîdurile, respirînd dupa un anumit procedeu si apoi am simtit căderea aceea în gol , care mi s-a părut că durează o vesnicie, , cînd am crezut ca mă voi izbi de ceva si viata trupului meu se va termina.
M-am trezit lîngă el, într-o cameră întunecoasă dar în care pătrundeau cîteva raze de lumină.
Stiam că el e langă mine, stiam Si mă simteam usurată .El ,demonul meu, care stia ce simt si ce gîndesc si a cărui atingere îmi dădea fiori. Mi-a spus:
-Mi-a fost dor de tine, dar stiam că te vei intoarce..
M-am uitat la el , era imbracat cu un palton lung negru si îsi pusese si gluga , care îi acoperea mare parte din fată. Dar eu stiam cum arată, îl cunosteam mai bine ca oricine , atît fizic cît si psihic. Pielea lui albă intensifica negrul ochilor lui , iar părul lui lung negru se întindea încet si pe umerii mei atunci cînd stateam lînga el. Avea o fată copilărească si totusi surîsul lui ironic cînd ridica coltul din stînga al buzelor rozalii părea atît de matur.
Lacrimi sîngerii au început să se prelingă pe obrazul meu palid si i-am spus:
-Urăsc faptul că depind de tine, la început îmi plăcea asta, dar acum mă descurc.
-Miros dulce dulce lacrimi amare, doar atît mi-a soptit la ureche, dupa care am simit cum îsi afunda fata în pletele mele si îmi sărută părul.
-Te iubesc, dar depind atît de mult de tine încît imima-mi ar înceta să bată dacă te-as părăsi, i-am spus eu.
El stia asta, demmonul meu o stia , el simtea pînă si cum îmi curge sîngele prin vene, el îmi devea sîngele plusînd prin pielea mea albă si subtire, dar de asemenea stiam că avea puterea de a omorî pe oricine mă rănea.
Chiar dacă ceilalti nu îl vedeau eu stiam ca umbra lui e acolo veghindu-mi fiecare miscare si pregatit sa sece viata dintr-un trup pentru mine
-Imi pare rau dar trebui sa plec, demonul meu alb.L-am sarutat pe frunte si am plecat ..
-Dulcele miros al lacrimilor tale amare va fi mereu cu mine, iar tu imi apartii sufletul meu firav, mi-a replicat el..
-Adio... am spus eu.
Am iesit din transa, si m-am trezit im camera mea cu galbena lumanare arzanda.
Am deschis larg fereastra si am privit in jos .Vedeam felinarele si strada pustie la o distanta considerabila, fiindca stau la etajul 7
Gol din nou, cadere in abis, doar ca de data asta reala si va fi ultima pentru mine.
-Adio demonul meu alb, am soptit in timp ce aerul rece al noptii imi taia fata.
-Adio sufletul meu firav mi-ar fi spus el, dar acum asta spune umbra lui imaginara care cade odata cu mine.
Ultimul lucru pe care l-am simtit a fost pamantul rece de care s-a izbit trupul meu racit de mult .
Am murit din prea mare dorinta de a-l face sa se caiasca, exact ca Anna Karenina , personajul care mi-a influentat intr-un fel sau altul viata si sfarsitul .


By Alexandra Doroftei